Shaolin e Şaraiman

Fetelor, am lipsit enorm de pe blog deoarece m-am simţit bine cu Shaolin. Când ţi-e bine, nu-i ca atunci când ţi-e târşe, cum se zice în medii subculturale, unde artă nu-i şi flori nu sunt de fel. De Revelion, Shaolin m-a călcat şi el în picioare, preferând o altă dobitoacă, la fel de urâtă ca şi mine, ca fizic, dar şi sufleteşte. O adevărată scorbură găunoasă, cealaltă cretină, Ailaltă, cum îi spun eu. Caracterul lui Shaolin a ieşit la iveală, el fiind negricios de felul lui. În memoria mea boul va rămâne de acum înainte Şaorman, nu Shaolin.

Dar acum nu sunt la pământ, căci nu te mai iubesc, şi-aş vrea să ştie orişicine, că te-am iubit, iară tu ai râs de mine. În plus am un chef aparte de pictură. Voi realiza nişte peisaje cu flori, de or să crape de ciudă pictorii din ţara asta săracă. Voi face florile uitării şi ale visării şi ale împlinirii şi ale necinstei cuvenite mie, ca sacerdotă a Otopenilor seculari, scenaristă de excepţie şi o tută îngrozitoare când nu sunt cocalară totală. Da, mă autoblamez, pentru că aşa e frumos. Vreau să spun că parcă aş simţi ceva când trec dintr-o extremă în alta, în numele instabilităţii pe care mi-o dă arta. Artă înseamnă boală mentală, dar ce dulce nesănătate e aceasta! Am prins sensul vieţii şi al artei şi mi-e dor de Mr Big! Asta am avut de zis, fetelor.

Sufletul meu, iarna

Big e mort, triască Shaolin!

Dacă nu e Big, e rău, dar dacă în loc de Big e altul, e bine. Ăsta e noul meu dicton în viaţă. Eu sunt o artistă care  fost în ultimii patru ani foarte tristă. Nefericirea mea e datorată adevărului că nu am fost atinsă, însă acum e momentul ca ceva să se schimbe. Am în plan un scenariu pe viitor mediu - lung, un proiect care mă va face să depăşesc singurătatea şi asta pentru cât mai mult timp posibil. Fetelor, nu mă-nţelegeţi greşit! N-am fost chiar singură, dar m-am luat cu flori, cu alea şi am neglijat ce era mai important. Acum, singurul lucru pe care îl doresc este frumosul şi arta, din care face parte Mr. Huge. Mr Big nu mai e de actualitate. Locul lui Big a fost luat în sufletul meu de otopeneancă, de un alt personaj: Shaolin. Cu Shaolin e bine, fără el e rău. În ce te priveşte, Big, eşti o ruşine, un nimic, o lepră, o javră, un dobitoc, o lepădătură, un nerecunoscător, n-ai cultură, eşti lipsit de suflet, nu te mai vreau, te-aş fi putut face fericit, dă-te-n toate alea, adio! N-ai însemnat niciodată nimic pentru mine!

Ceasul lui Big s-a scurs

Dada-n Nona / Davă'n alea

Ş'ai di-ri şi ş' ai di-nu

Pământul e un câmp,

Ţăranul e pe câmp,

Ţăranul e pământ,

Pământul e pământ,

Blowing in the wind,

Wing wing wind,

Atât de mult avânt,

Fără vreun cuvânt,

Visul e înfrânt,

Purtat de vânt.



Câmp şi suflet de andivă



O Tristeţe de Fată

Sunt foarte nefericită pentru că sunt singură. Tristeţea mea nu este nici măcar metafizică. Adevărul este că sunt jalnică. În primul rând m-am îndobitocit şi nu mai ştiu dacă sunt izolată pentru ca-s nefericită sau sunt nefericită deoarece-s izolată. Ca-n povestea cu oul şi galina. Singura certitudine pe care o am în deşertul în care îmi târăsc existenţa este că nu am talent la pictură, după cum îmi spunea şi Chira Chiralina, o fată cu nume panaitistratian. Poate ar trebui să scriu scenarii, căci scrisul îmi merge mai bine ca desenul. Problema este că-mi plac prea mult florile şi culorile şi libertatea dată de incultură, pe care o poţi exprima plenar doar în pictură şi muzică. În scris e mai greu. Iar Mr Big e un porc.

Iubirea Gravă a Neîmplinirii Astrale

Nona'ntoarsă'n Anu' 13

Anul 2013 a venit, Mr. Big nu a sosit! Sunt trista ca o mare jigodie, pentru că singurătatea mă sfâşie cu gheare de leopard. Pictura nu-mi ajunge ca surogat iar scenariile nu mă satură ca poveşti autentice de viaţă. Am mare nevoie de cineva pe care îl cunosc deja, că cei noi mă sperie cu precădere. Big ar fi idealul, căci am mai avut de-a face cu el, dar el pare că nu ştie că exist. Poate că nici nu exist şi sunt cretini cei care vin la expoziţiile mele şi cred că văd artă, dar de fapt acolo nu e nimic. Iar scenariile mele par făcute de aia de la Bollywood. Cât de viaţa mea, ea s-a mutat în flori şi-n artă şi-n fiori. Să vedem ce-mi mai aduce anul asta. Poate că tâmpita se va transforma într-om scorpie şi atunci o să vedem cu toţii ce înseamnă să fii o Nonă adevărată.

Eu  şi Big

Când Big se transformă în miere

Sunt zile de noiembrie când aş vrea să fiu iarăşi împreună cu Mr. Big, să petrecem ore lungi şi dulci, prin mansarde haşurate de ploaie, ca în versurile unui cântec fredonat cu pasiune şi profesionalism de Paula Seling. Sunt momente la ceas de seară când aş vrea să fiu tot cu Mr. Big, după ce am petrecut întreaga zi cu el. Sunt duminici anacronice când doar cu Big în minte stau, la umbră deasă de flori, plină de speranţe şi fiori. În fine, sunt momente, nu prea dese, când mi se pare că îl văd pe Big, în toată splendoarea lui, în borcane de miere aşezate pe rafturi de Supermarket. Aş vrea să-l mănânc, lacomă şi pofticioasă, să-l mănânc cu borcan cu tot, pe Big, pentru totdeauna. Ce dobitoacă sunt!

Dulceaţa mea din vis târziu

Aur, Aur, Auriu

Sunt o ploaie de aur care cade peste bătrânul oraş. Ateneul, Arcul de Triumf şi Statuia Aviatorilor se constituie în martori tăcuţi ai căderii mele. Aura mea învăluie magnetic oraşul văzut de sus, pentru a se transforma în artă. Ochii mei sunt cărarea spre tine şi spre desăvârşire. Părul meu este vânt de la miazanoapte ori miazăzi, spre puncte cardinale antagonice, invizibile. Urechile mele sunt antene parabolice îndreptate nesăţios spre sateliţi plimbăreţi. Mâinile mele sunt dorinţa de a apuca ... de a apuca pe cineva, cumva, de undeva, poate în cea mai bună dintre lumile posibile, cu ardoare kantiană şi viteză americană. Picioarele mele sunt imposibila desfacere a unei joncţiuni de nepătruns. Ombilicul meu e buricul lumii sau mai bine zis al pământului. Pieptul meu sunt două dealuri muntoase, cu creste cafenii, desăvârşite. Buzele mele sunt dorinţa de a soarbe, un adânc asemenea, uitării celei oarbe, în cod realmente eminescian. Inima mea e Big. Sunt o Nonă artistică, vie şi de aur. Acuma tocmai cad peste bătrânul oraş, în ritm nestingherit de marş, sub auspiciile statuii Aviatorilor, Arcului de Triumf şi Ateneului. Atâta artă, atâtea flori şi tot atâtea mirări. Sunt o carte deschisă: citiţi-mă!



Aurea Serbanescu: o Nonă totală