Azi
mă simt ca o cretină, pentru că e vreme urâtă afară. Ieri a fost cod galben de
furtună şi m-am simţit exaltată. Am vrut să lucrez, să pictez şi iar să pictez,
ca o nesătulă ce sunt, dar nu mi-a ieşit nimic. În loc să fac scenaristică, aşa
cum o cere bunul gust, eu încerc să fac pe pictoriţa pentru că arta e viaţa
mea. Ambiţia mă va duce până la urmă
la succes incontestabil, pentru că aici mă deosebesc eu de restul proastelor şi
cretinilor acestei lumi murdare: sunt o insistentă. Cred că am o menire specială
pe pământ şi că soarta îmi face cu ochiul, aşa cum zicea Alexandra Coliba
pe vremurile bune, când noi două credeam că îl plăcem pe domnul D. Eu m-am
pârlit cu mr Big, ea, nu mă mai interesează, dar eu am arta de partea mea. Literatura
e adresată celor care nu ştiu să picteze. Scenaristica am făcut-o doar pentru că
vroiam să fac ceva strict manual, ca dicteu automat, aşa, în spirit dada. Mă
voi aşza negreşit la şevalet şi poate azi îmi iese, iar mâine nu o să mai simt
precum o proastă, ci precum o deşteaptă. Dar chiar şi proastă, tot sunt mai
mult decât majoritatea celor care mă înconjoară.
|
Crinul iubirii expectorate |
Nonimus Carenţe Plus (poem dada)
Sunt mazeta care tace
Când se potoleşte valul
Şi pietrişul de sub Stâncă
Este, este, este Calu’
Când tăceai, de n-ai mai tace,
Gura ta avea fiori
Mă trezeam cu tine-n preajmă
printre ceilalţi călători.