Fetelor,
am lipsit enorm de pe blog deoarece m-am simţit bine cu Shaolin. Când ţi-e
bine, nu-i ca atunci când ţi-e târşe, cum se zice în medii subculturale, unde
artă nu-i şi flori nu sunt de fel. De Revelion, Shaolin m-a călcat şi el în
picioare, preferând o altă dobitoacă, la fel de urâtă ca şi mine, ca fizic, dar
şi sufleteşte. O adevărată scorbură găunoasă, cealaltă cretină, Ailaltă, cum îi
spun eu. Caracterul lui Shaolin a ieşit la iveală, el fiind negricios de felul
lui. În memoria mea boul va rămâne de acum înainte Şaorman, nu Shaolin.
Dar
acum nu sunt la pământ, căci nu te mai iubesc, şi-aş vrea să ştie orişicine, că
te-am iubit, iară tu ai râs de mine. În plus am un chef aparte de pictură. Voi realiza
nişte peisaje cu flori, de or să crape de ciudă pictorii din ţara asta săracă.
Voi face florile uitării şi ale visării şi ale împlinirii şi ale necinstei
cuvenite mie, ca sacerdotă a Otopenilor seculari, scenaristă de excepţie şi o
tută îngrozitoare când nu sunt cocalară totală. Da, mă autoblamez, pentru că
aşa e frumos. Vreau să spun că parcă aş simţi ceva când trec dintr-o extremă în
alta, în numele instabilităţii pe care mi-o dă arta. Artă înseamnă boală
mentală, dar ce dulce nesănătate e aceasta! Am prins sensul vieţii şi al artei
şi mi-e dor de Mr Big! Asta am avut de zis, fetelor.
 |
| Sufletul meu, iarna |
