Sunt o ploaie de aur care cade peste bătrânul oraş. Ateneul, Arcul de Triumf şi Statuia Aviatorilor se constituie în martori tăcuţi ai căderii mele. Aura mea învăluie magnetic oraşul văzut de sus, pentru a se transforma în artă. Ochii mei sunt cărarea spre tine şi spre desăvârşire. Părul meu este vânt de la miazanoapte ori miazăzi, spre puncte cardinale antagonice, invizibile. Urechile mele sunt antene parabolice îndreptate nesăţios spre sateliţi plimbăreţi. Mâinile mele sunt dorinţa de a apuca ... de a apuca pe cineva, cumva, de undeva, poate în cea mai bună dintre lumile posibile, cu ardoare kantiană şi viteză americană. Picioarele mele sunt imposibila desfacere a unei joncţiuni de nepătruns. Ombilicul meu e buricul lumii sau mai bine zis al pământului. Pieptul meu sunt două dealuri muntoase, cu creste cafenii, desăvârşite. Buzele mele sunt dorinţa de a soarbe, un adânc asemenea, uitării celei oarbe, în cod realmente eminescian. Inima mea e Big. Sunt o Nonă artistică, vie şi de aur. Acuma tocmai cad peste bătrânul oraş, în ritm nestingherit de marş, sub auspiciile statuii Aviatorilor, Arcului de Triumf şi Ateneului. Atâta artă, atâtea flori şi tot atâtea mirări. Sunt o carte deschisă: citiţi-mă!
 |
| Aurea Serbanescu: o Nonă totală |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu